Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe agresorul bărbatului din Fălticeni care a ajuns, la începutul acestei săptămâni, la spital, cu fractură antebraţ stâng şi contuzie toracică, susţinând că a fost bătut pe strada Ana Ipătescu din localitate.
Agresorul este un anume Daniel D., în vârstă de 25 de ani, din aceeaşi localitate.
Potrivit poliţiştilor, bătaia a avut loc în noaptea de 28/29 august a.c., când victima şi agresorul s-au certat în faţa unui magazin de pe strada 13 Decembrie. La un moment dat, Daniel D. a scos o bâtă de baseball din autoturismul său şi a lovit victima, Marian D., în vârstă de 36 de ani, de mai multe ori în diferite părţi ale corpului.
Victima, susţine poliţia, a suferit leziuni pentru care necesită între 35 şi 40 de zile de îngrijiri medicale. Agresorul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală.
(30 aug 2011, 16:34:11