Sucevenii plecaţi în străinătate au luat cu asalt Prefectura Suceava în luna august a.c. în vederea acordării apostilei. Potrivit subprefectului judeţului Suceava, Angela Zarojanu, în perioada 1 – 26 august au fost înregistrate 700 de cereri pentru aplicarea apostilei, pentru un număr de 914 de acte. Zarojanu a precizat că numărul cererilor înregistrate în august reprezintă un record, în condiţiile în care în lunile care au trecut de la începutul anului s-au înregistrat de la 221 la 376 de cereri. Subprefectul de Suceava a arătat că marea majoritate a solicitanţilor, ca şi în cazul eliberărilor de paşapoarte, sunt suceveni care studiază sau lucrează în străinătate sau care îşi caută un loc de muncă.
„De asemenea sunt solicitări şi pentru apostilarea adeverinţelor de stare civilă, fie pentru obţinerea cetăţeniei în ţara unde locuiesc sau pentru încheierea unei căsătorii. Vreau să precizez că am avut în vedere rezolvarea în termen a tuturor solicitărilor, astfel încât toate cererile care aveau documentaţia completă au primit apostila în aceeaşi zi”, a declarat Angela Zarojanu.
Potrivit acesteia, numărul mare de cereri pentru aplicarea apostilei a stabilit şi un record la încasările aferente prestării acestui serviciu. Astfel, în cursul lunii august, valoarea totală a taxelor achitate pentru aplicarea apostilei a fost de aproximativ 30.000 de lei (300 de milioane de lei vechi), în condiţiile în care încasările totale, de la începutul anului, au fost de circa 111.000 de lei (1,11 miliarde de lei vechi).