Un fragment din moaştele Sf. Nectarie a fost dăruit Bisericii „Sfântul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi din Suceava. Delegaţia din Grecia care a adus pentru câteva zile, la Suceava (19 – 26 august), racla ce adăposteşte o parte din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, cunoscut ca vindecător de boli, a făcut această preţioasă donaţie, pentru ca bolnavii aflaţi în Spitalul Judeţean din Suceava, dar şi credincioşi de pretutindeni să se roage sfântului făcător de minuni.
După cum ne-a spus părintele Constantin Diaconaşu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava, sucevenii se mai pot închina raclei ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, aduse de la biserica ocrotită de acest sfânt, din Neo Iraklio Attikis, aflată în Mitropolia Neas - Ionias şi Filadelfia Atena, până vineri, 26 august. În fiecare zi, în biserică se vor oficia slujbe şi se vor citi acatiste. Un preot va sta în permanenţă lângă raclă, îi va mirui pe credincioşii care vin să se închine şi le va dărui câte o iconiţă cu chipul Sf. Nectarie.
Biserica „Sf. Nicolae” este deschisă în fiecare zi, de la ora 6:00, până seara la ora 22:00. În fiecare dimineaţă va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar seara se va oficia Vecernia şi se va citi câte un acatist.