Trei maşini avariate şi o femeie rănită uşor, acesta este bilanţul unui accident petrecut în faţa unei treceri de pietoni după ce un şofer a oprit pentru a da prioritate, iar alţi doi, care veneau din spate, nu au mai putut frâna la timp.
Evenimentul rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 14.30, pe bulevardul Bucovinei din oraşul Gura Humorului.
Din ancheta poliţiei rezultă că Vasile D., în vârstă de 32 de ani, din municipiul Iaşi, posesor de permis de conducere de anul trecut, aflat la volanul unei maşini înmatriculate în Franţa, s-a izbit în autoutilitara aflată în faţa sa, condusă de Mihai N., în vârstă de 63 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care, la rândul său, a lovit autoturismul din faţă, al cărui şofer oprise la trecere, pentru a da prioritate pietonilor.
În urma coliziunii, o tânără în vârstă de 24 de ani, aflată în maşina înmatriculată în Franţa, a suferit leziuni care necesită 5-7 zile de îngrijiri medicale.
Din fericire, pietonii aflaţi în traversare nu au fost implicaţi în accident.
Poliţia precizează că vinovaţi de producerea accidentului sunt atât şoferul din Iaşi, cât şi conducătorul autoutilitarei, ambii pentru că nu au păstrat distanţa regulamentară în mers.