Pompierii au intervenit, miercuri seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, alarma fiind dată puţin după ora 21.00. La locuinţa în flăcări, proprietatea lui Mihai P., situată pe strada Ecaterina Teodoroiu, în apropiere de Spitalul de Psihiatrie, pompierii au găsit o construcţie corp comun (bucătărie de vară, magazie, adăpost de animale), în flăcări, pericolul de extindere fiind mare în condiţiile în care aceasta era din lemn şi era lipită de casa proprietarului
Din fericire, pompierii Detaşamentului Suceava au reuşit să stopeze la timp flăcările, construcţia cuprinsă de foc fiind parţial salvată. În incendiu au ars aproximativ 70 de mp din podul anexei, obiecte de uz casnic, mobilier şi textile, cel mai importat fiind că flăcările nu au afectat două locuinţe şi o altă anexă aflate în apropiere.
Din primele cercetări ale pompierilor rezultă că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Pompierii şi-au încheiat misiunea în jurul orei 22.00.
(11 aug 2011, 23:03:02