Elevii suceveni absolvenţi de clasa a opta care nu au fost repartizaţi până acum pe nici un loc la liceu se pot înscrie la o nouă etapă de admitere, care se va face luna viitoare, înainte de începerea anului şcolar.
Spre deosebire de primele două etape ale repartizării computerizate la liceu, cea de-a treia etapă nu va mai fi una naţională, ci una locală, la care vor putea participa absolvenţii de gimnaziu care nu s-au mai înscris la nici una dintre repartizările anterioare, dar şi elevi care au participat la primele două admiteri însă din cauza numărului insuficient de opţiuni nu au prins un loc la liceu.
Potrivit calendarului de admitere la liceu elaborat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a treia repartizare pentru ocuparea locurilor în clasa a noua se va realiza în intervalul 5-7 septembrie.
1.005 locuri în clasa a noua au rămas vacante în liceele sucevene după primele două repartizări, ceea ce înseamnă că 33 de clase întregi nu s-au mai format din cauză că nu au avut elevi care să opteze pentru acele locuri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman,
„au rămas multe locuri, însă ele nu corespund cu posibilităţile elevilor”. Mai exact, elevii vor să studieze în apropiere de domiciliu, şi dacă nu au prins un loc la liceu într-o şcoală aproape de casă, nu au mai optat pentru alte unităţi de învăţământ.