Elevii absolvenţi de clasa a VIII-a au încheiat miercuri evaluarea naţională cu ultima probă scrisă, la matematică. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, „examenul a decurs fără probleme şi incidente, totul s-a desfăşurat normal”.
9.027 de candidaţi s-au înscris la testare, iar la examenul propriu-zis au fost prezenţi 8.893 de elevi, înregistrându-se 134 de absenţi de la probă.
Examenul de miercuri a fost ultimul din cadrul evaluării naţionale din acest an, după ce pe 20 iunie absolvenţii de gimnaziu au susţinut primul examen, cel la limba şi literatura română.
Primele rezultate, înainte de contestaţii, se vor afişa vineri, în aceeaşi zi putând fi depuse şi eventualele contestaţii, între orele 14:00 şi 18:00. Contestaţiile se vor rezolva pe 25 şi 26 iunie, iar pe 27 iunie se vor afişa rezultatele finale ale evaluării naţionale.
Media de la evaluarea naţională se va lua în considerare la admiterea la liceu. Practic, nota de admitere la liceu va fi media aritmetică a mediei generale din gimnaziu şi a celei de la evaluarea naţională.
Între 29 iunie - 5 iulie se vor completa opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii de gimnaziu şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. În perioada 30 iunie - 6 iulie are loc introducerea în baza de date computerizată a informaţiilor din fişele de înscriere.
Pe 12 iulie se efectuează repartizarea computerizată în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de preferinţele candidaţilor, înscrise în fişa de opţiuni.
Potrivit planului de şcolarizare, în judeţul Suceava pentru învăţământul liceal, la zi au fost aprobate 320 de clase a IX-a, pentru 9.600 de elevi, la seral cinci clase, pentru 150 de elevi şi 16 clase la frecvenţă redusă, cu 480 de elevi.