Puţini dintre crescătorii de oi şi capre din judeţ au solicitat subvenţiile pe cap de animal pentru anul 2011, deşi termenul limită pentru depunerea cererilor se apropie de final. Conform evidenţelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava, dacă anul trecut în judeţ s-au înregistrat 1.100 de cereri, în acest an, până ieri, au fost depuse doar 584 de solicitări. Asta în condiţiile în care numărul de potenţiali beneficiari estimat pentru 2011 este aproximativ egal cu cel din 2010.
„Cum numărul de cereri primite este mic, iar termenul limită, 15 iunie, se apropie, am hotărât ca în ziua de sâmbătă, 11 iunie, şi luni, de Rusalii, să se lucreze la Centrul Judeţean Suceava al APIA şi la centrele locale după program normal de lucru.
Facem un apel la crescătorii din judeţ care doresc să depună cererea de subvenţie, să se prezinte din timp, pentru a evita aglomeraţia din ultimele zile”, a declarat Angela Coroleuca, directorul APIA Suceava.
Conform actualelor prevederi legale, pentru a beneficia de prima pe cap de animal, solicitanţii trebuie să depună cererea vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite. Prima pe cap de animal se acordă crescătorilor care deţin minimum 50 de femele ovine sau 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie 2011. De asemenea, animalele trebuie să fie înscrise în Registrul naţional al exploataţiei, iar efectivul trebuie menţinut cel puţin până la data de 31 august 2011.