Trei elevi suceveni susţin zilele acestea sesiunea specială a examenului de bacalaureat, la care participă absolvenţi de liceu participanţi la pregătirea loturilor naţionale ale României pentru olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale.
Bacalaureatul se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea, iar elevii din Suceava sunt Victor Pînzaru, de la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, profil Resurse naturale şi protecţia mediului, Cristian Luis Lăcătuş, Liceul cu Program Sportiv Suceava, profil Atletism, şi Ioana Agapi, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, profil Tehnic.
Concurenţii au susţinut deja o probă din examenul de bacalaureat, pe 23 mai, când a avut loc Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Pe 25 - 26 mai 2011 are loc evaluarea competenţelor digitale, pe 27- 28 mai concurenţii vor susţine proba de competente lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 30 mai vor da prima probă scrisă, la limba şi literatura română. O zi mai târziu, pe 31 mai se va da proba obligatorie a profilului şi pe 1 iunie, proba la alegere a profilu1ui şi specializării, de asemenea examen scris.
Rezultatele examenului se vor afişa pe 2 iunie 2011 până la ora 18,00, iar între orele 18,00 - 24,00 se depun contestaţiile. În ziua următoare, acestea vor fi rezolvate, după care se vor afişa rezultatele finale.