Social-democraţii suceveni solicită Inspectoratului Şcolar Judeţean să ia măsuri pentru a restabili normalitatea la şcoala din satul Arghira, comuna Preuteşti. Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD Ovidiu Milici susţine că activitatea didactică este perturbată întrucât firma care execută lucrările de aducţiune a apei şi de realizare a reţelei de canalizare şi-a stabilit punct de lucru fix la şcoala din Arghira.
Milici a spus că a aflat de această situaţie de la un grup de cetăţeni din comună care au venit să se plângă la cabinetul parlamentar al preşedintelui PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor. „Atât copiii din clasele primare, cât şi copiii de la grădiniţă nu mai pot să-şi desfăşoare cursurile în mod normal, activitatea didactică fiind perturbată permanent de zgomotul utilajelor şi de nesimţirea muncitorilor de pe utilaje, aceste lucruri făcându-se chiar la doi metri de geamurile şcolii. Am vrut să aduc în atenţia opiniei publice acest caz, sperând că organele implicate, Prefectura sau Inspectoratul Şcolar Judeţean, să ia atitudine şi măsurile care se impun”, a declarat Milici.