Peste 150 de factori poştali din judeţul Suceava au participat ieri la cea de-a 37-a ediţie a Marşului Poştaşilor, iar cei mai buni mărşăluitori au fost premiaţi.
Marşul Poştaşilor devenit deja o tradiţie, iar sâmbătă, la linia de start a competiţiei care a avut loc pe stadionul din Gura Humorului s-au prezentat 90 de bărbaţi şi 60 de femei, gata să cucerească titlul de „Cel mai bun mărşăluitor din judeţ”.
Primii care au pornit în cursă au fost bărbaţii, care au avut de alergat 7.000 de metri, mai exact 20 de ture de stadion. Au urmat apoi femeile, acestea trebuind să alerge 5.000 de metri, şi anume, 12 ture de stadion.
Unii s-au retras din competiţie după câteva ture, alţii au rezistat eroic până la sfârşitul marşului, însă numai primii trei concurenţi ajunşi la linia de sosire au fost premiaţi de către organizatori.
La băieţi, câştigătorul marşului a fost Victor Romaşcanu, de la Oficiul Poştal Suceava. pe locul II s-a clasat Radu Hopulele, de la oficiul Poştal Cacica, iar pe locul
Juriul l-a premiat şi pe cel mai vârstnic participant la marş, Ioan Nicşan, de 60 de ani, de la Oficiul Poştal Suceava 1, şi pe cel mai tânăr concurent, Adrian Ungureanu, de 22 de ani, tot de la Oficiul Poştal Suceava 1.
Competiţia feminină a fost câştigată de către Rodica Moisa, de la Oficiul Poştal Câmpulung Moldovenesc. Pe locul II s-a clasat Andreea Iancu, de la Oficiul Poştal Vatra Dornei, care a fost desemnată şi cea mai tânără participantă. Pe locul
(23 mai 2011, 10:06:51