Chiar dacă Rapidul nu a evoluat în ultimele două runde din campionat din cauză că formaţiile Cetatea Suceava şi Willy Bacău s-au retras din competiţie încă dinainte de startul sezonului, sucevenii nu au pierdut decât o poziţie în ierarhia la zi a Seriei I. Fotbaliştii pregătiţi de Ioan Radu au coborât de pe locul 6 pe poziţia a şaptea, fiind devansaţi cu un singur punct de către Ceahlăul II Piatra Neamţ. Cu trei etape înainte de finalul ediţiei de campionat 2010-2011 „ceferiştii” au un avans liniştitor, de şase lungimi, faţă de CSM Focşani, ocupanta ultimului loc retrogradabil. În ultimele trei meciuri oficiale ale sezonului, alb-vişinii vor juca cu Cetatea Târgu Neamţ şi CS Panciu în deplasare şi cu FCM Oneşti, pe 27 mai, pe stadionul Areni.