Un individ din comuna Grăniceşti s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins sub influenţa băuturilor alcoolice, fără permis de conducere, la volanul unui autoturism neînmatriculat.
Maşina condusă de Dănuţ G., în vârstă de 21 de ani, a fost trasă pe dreapta de un echipaj de poliţie, sâmbătă, în jurul orei 23:00, pe DC 40, în satul Româneşti.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că numerele provizorii ale maşinii erau expirate din ianuarie a.c., iar şoferul nu are permis de conducere şi avea şi o alcoolemie în aerul expirat de 0,94 la mie.
Oamenii legii l-au identificat şi pe proprietarul maşinii respective, Toader B., de 25 de ani, din aceeaşi localitate, acesta alegându-se cu dosar penal pentru faptul că şi-a încredinţat autoturismul unei persoane care nu are permis de conducere.
Tot sâmbătă seară, în jurul orei 23:00, a fost depistat în trafic, pe o stradă din comuna Moara, un şofer din municipiul Suceava, Vasile C., de 69 de ani, care conducea un autoturism, deşi avea permisul suspendat din octombrie 2010.
(15 mai 2011, 18:58:12