Zeci de suceveni au fost, aseară, în pericol iminent, după ce unui şofer de autobuz TPL, care venea dinspre Mărăşeşti, i s-a făcut rău la intrarea în intersecţia Nordic.
Încărcat cu aproximativ 25 de călători, autobuzul a traversat intersecţia, a sărit peste borduri, a intrat în parcul aglomerat şi apoi a izbit violent peretele unei farmacii, din fericire fără a lovi pe nimeni. Şoferul a ajuns la spital, fiind suspect de accident vascular.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Ion Burlui, a declarat că pompierii au intervenit pentru descarcerarea şoferului autobuzului, care a fost transportat la spital, în timp ce pasagerii au coborât singuri din autovehicul, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.
(10 mai 2011, 21:32:35