Social-democraţii suceveni s-au arătat sceptici cu privire la fezabilitatea investiţiei în noua centrală termică pe gaz metan şi biomasă a municipiului Suceava, investiţie în valoare de 65 de milioane de euro care va fi realizată de firma bucureşteană Adrem Invest.
Preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD, consilierul local Ovidiu Donţu, şi-a exprimat îngrijorarea vizavi de anunţul făcut de preşedintele Adrem Invest cum că iniţial va fi dat în folosinţă doar modulul pe gaz metan al centralei. Donţu crede că celelalte două module care ar urma să funcţioneze pe biomasă nu vor mai fi construite, ceea ce va face ca preţul gigacaloriei să rămâne la cote mari.
„Anunţul că această centrală va avea ca primă etapă funcţionarea pe componenta de gaz ne îngrijorează, pentru că Guvernul a anunţat iminenta liberalizare a preţului gazelor. Asta înseamnă că preţul gazelor va creşte la consumatorul final cu 40%”, a spus Donţu. Preşedintele executiv al PSD Suceava a ţinut să sublinieze faptul că semnarea contractului pentru construirea noii centrale termice de cogenerare înseamnă practic intrarea în faliment a societăţii Termica şi pierderea a peste 400 de locuri de muncă.
„Noua centrală poate prelua maxim 80 de salariaţi, şi asta în situaţia în care se dezvoltă şi componenta de biomasă. Practic 400 de persoane sunt condamnate la sărăcie şi şomaj”, a precizat Donţu.