Serile Filmului German, proiect iniţiat de Biroul Informaţional al Regiunii Schwaben în colaborare cu Departamentul de Germanistică al Universităţii „Ştefan cel Mare”, continuă cu producţia cinematografică „Der Untergang” („Căderea”), care poate fi vizionată luni, 9 mai, începând cu ora 18:00, la Casa Prieteniei Suceava.
„Der Untergang” (cu un scenariu scris de Joachim Fest, regizat de Oliver Hirschbiegel, cu Bruno Ganz în rolul principal) este un film istoric care decupează un segment bine delimitat din istoria secolului trecut. Filmul vizează ultimele 12 zile din viaţa lui Adolf Hitler, urmărind foarte atent personajul cu accente pe anumite detalii semnificative, de la dragostea pe care o manifesta acesta pentru câinele său, până la efectele degenerative ale bolii Parkinson.
Film nu este o producţie care se concentrează exclusiv asupra lui Adolf Hitler, ci şi asupra celor din jurul său care erau tiranizaţi sau fascinaţi de acesta. Apărut în anul 2004, filmul a obţinut numeroase premii şi a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună producţie cinematografică într-o limbă străină al anului.