Zece motoare electrice trifazate, în valoare de circa 18.000 de lei, au fost furate din magazia unei societăţi comerciale, păzită de agenţi de pază ai unei firme de profil, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Furtul a fost anunţat, prin 112, marţi dimineaţă, în jurul orei 9:00. Societatea păgubită a deţinut un service auto, dar de aproximativ un an şi-a schimbat sediul, în acea locaţie rămânând doar câteva magazii în care erau depozitate diferite bunuri.
În noaptea de duminică spre luni (1/2 mai a.c.), persoane necunoscute au forţat sistemul de închidere la una dintre magazii şi au furat cele zece motoare.
„Unitatea era asigurată cu pază umană de către angajaţii unei societăţi de profil din Suceava, conform Legii nr. 333/2003”, se arată într-un comunicat al poliţiei.
( 3 mai 2011, 21:11:17
Priceperea si dibacia clasei politice, imping societatea in marea mocirla a saraciei...dar se apropie alegerile in loc de galeti goale ...se vor atribuii biciclete!!! TRAIASCA POLITICA PORTOCALIE!!!