Reţeaua de iluminat public stradal care se întinde de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni şi până la ieşirea spre Botoşani intră de miercuri în plin proces de modernizare, odată cu înlocuirea stâlpilor existenţi.
Mai întâi, vor fi săpate gropile în care vor fi turnate plăcile de bază, pe care vor fi instalaţi noii stâlpi de iluminat, iar lucrările pregătitoare vor începe din două părţi, în acelaşi timp.
“Reabilitarea iluminatului public începe dinspre Fălticeni şi dinspre Burdujeni, în acelaşi timp, pentru a fi executată cât mai repede. Am insistat ca la fiecare stâlp nou montat să ni se pună priză pentru iluminat ornamental, pentru că iarna, când avem de înfrumuseţat oraşul, se lucrează foarte greu, fiind necesară decuplarea unor reţele de iluminat. Dacă sunt stâlpi doborâţi sau care trebuie înlocuiţi, să se facă tot acum, chiar dacă asta înseamnă cheltuieli suplimentare, pentru că vrem să se facă o treabă temeinică, de calitate”, a spus primarul Ion Lungu, după discuţiile purtate cu reprezentanţii firmelor care execută lucrările.
Prin licitaţie, lucrarea de modernizare a iluminatului public a fost atribuită asocierii de firme Loial Impex SRL Suceava, Energobit Schreder, Lightning SRL Cluj şi Electroconstrucţia Elco SA Suceava, care a venit cu o ofertă de 8.175.833 de lei, în vreme ce preţul de pornire a licitaţiei a fost de 9.459.261 de lei.
Lucrările prevăd modernizarea liniei electrice subterane pe o distanţă de 25 de kilometri, înlocuirea a 171 de stâlpi de iluminat public şi a 642 de corpuri de iluminat.