Un tânăr din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce, susţin poliţiştii, a spart cu o piatră geamul unui autoturism parcat în staţia de autobuz.
Miercuri, în jurul prânzului, Viorel M., în vârstă de 44 de ani, din localitate, a sesizat poliţia, prin 112, despre faptul că, cu puţin timp înainte, o persoană necunoscută i-a spart geamul dreapta faţă de la autoturismul personal.
Maşina era parcată în staţia Orizont din cartierul Burdujeni, valoarea prejudiciului fiind de circa 2.000 de lei.
Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe tânărul care a aruncat cu piatra, acesta însă, Petrică U., în vârstă de 26 de ani, nu a fost găsit la domiciliu.
„Cercetările sunt continuate, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.