În cursul lunii mai 2011, în mai multe zone din judeţ va avea loc un recensământ de probă al populaţiei. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Monica Tataru, a precizat că recensământul populaţiei şi al locuinţelor din judeţul Suceava va avea loc anul acesta, în perioada 22 – 31 octombrie. Tataru a precizat că pentru verificarea modului de recenzare, culegere, centralizare şi interpretare a datelor, în perioada 7 – 16 mai 2011 se va desfăşura un recensământ pilot, în care sunt incluse mai multe zone din judeţul Suceava. Astfel, recensământul pilot va avea loc în şapte zone din judeţ, adică trei în municipiul Suceava şi câte o zonă în comunele Dărmăneşti, Pătrăuţi, Vereşti şi Putna.
Monica Tataru a explicat că fiecare sector în care se va desfăşura recensământul pilot cuprinde 100 de locuinţe. „Centralizarea datelor se va realiza până la data de 23 mai, urmând ca acestea să fie analizate şi să se aducă eventualele corecţii privind procedura de recenzare, care se va aplica pentru procesul din luna octombrie, a declarat Monica Tataru.
Ea a adăugat că pentru organizarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor, prefectul Sorin Popescu a emis un ordin prin care s-a constituit Comisia judeţeană de organizare a recensământului.
(20 apr 2011, 19:04:11