Actorul Horaţiu Mălăele revine pe scena suceveană, la sfârşitul lunii mai, marţi, 31 mai, cu spectacolul „Dineu cu proşti”. Antrenanta comedie despre prostie a lui Francis Veber, înregia lui Ion Caramitru, se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 20:00.
Alături de Horaţiu Mălăele, în piesa de teatru „Dineu cu proşti” vor juca actorii Şerban Ionescu, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulica, Dorin Andone / Tomi Cristin, Alexandru Georgescu.
Preţul biletelor este de 100 lei (80 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari, în limita a 100 de bilete) şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură, de luni până vineri, între orele 9:00-17:00, telefon 0230 523 718. În perioada 21-25 aprilie, instituţia este închisă. Începând cu 26 aprilie, programul reintră în normal, de la ora 9:00-17:00.