Un şofer aflat în stare avansată de ebrietate, aflat la volanul unui autoturism, a trecut „razant” pe lângă un sfârşit tragic după ce şi-a scăpat maşina de sub control şi s-a izbit într-un tir care venea din sens opus. Accidentul s-a produs vineri seară, pe DN 2, în apropiere de Grăniceşti, norocul şoferului fiind că impactul nu a fost unul frontal.
Conform poliţiei, şoferul vinovat, Victor B., în vârstă de 48 de ani, cu domiciliul în comuna Grămeşti, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit cu partea lateral stânga faţă a maşinii tirul cu remorcă condus de un bulgar. Din impact a rezultat rănirea ambilor şoferi, fără însă a fi vorba de nimic grav.
Au urmat verificările cu etilotestul, în cazul bulgarului rezultatul fiind 0, în timp ce şoferul autoturismului avea o concentraţie de 0,86 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ultimul s-a ales cu dosar penal.