Peste 400 de tineri democrat-liberali din Regiunea Nord-Est se vor întâlni la Suceava cu reprezentanţi ai conducerii centrale a organizaţiei partidului în cadrul unei acţiuni intitulate „Convenţia Regiunii Nord-Est”.
Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PD-L Suceava, Lucian Harşovschi, a informat că întrunirea va avea loc vineri, la Şcoala Creştină „Filadelfia”.
El a precizat că, în cadrul reuniunii, deputatul de Vrancea, Răzvan-Mustea Şerban îşi va prezenta moţiunea „Tinerii, Forţa Dreptei”, cu care va candida la şefia Organizaţiei Naţionale de Tineret a PD-L la alegerile vor avea loc pe 4-5 iunie la Bucureşti.
Evenimentul organizat vineri în sala Filadelfia va putea fi urmărit în direct pe pagina de internet a Organizaţiei Judeţene a Tineretului Partidului Democrat-Liberal Suceava, www.otpdlsuceava.ro, care va fi lansată în aceeaşi zi.
Convenţia Regiunii Nord-Est este al treilea mare eveniment organizat în ţară, după lansările care au avut loc la Bucureşti, pe 2 aprilie, şi Cluj-Napoca, pe 8 aprilie. La acţiunea tinerilor democrat-liberali din cele şase judeţe ale Regiunii de Nord-Est va participa liderul judeţean al PD-L, Gheorghe Flutur, dar şi parlamentarii suceveni ai partidului.