Prof. univ. dr. Iosif Viehmann, eminent specialist în domeniul speologiei, care, la invitaţia Catedrei de Geografie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, a conferenţiat şi în anii precedenţi la instituţia de învăţământ superior suceveană, poate fi audiat miercuri 13 aprilie a.c., la ora 16:00, în sala de conferinţe a Planetariului.
Prof. Viehmann, care anul trecut a susţinut o serie de prelegeri ca „Racoviţă şi Speologia” şi „Peştera, de la Platon la Racoviţă”, reia cursul de Speologie generală pe care l-a mai predat la Suceava şi mărturiseşte că vine cu plăcere în această zonă apreciind iniţiativa conferenţiarului Liviu Popescu, şeful Catedrei de Geografie, de a introduce în planurile de învăţământ cursul de Carstologie şi speologie.
Profesorul de excepţie şi cercetătorul de mai bine de jumătate de veac al peşterilor din România, care cu energie şi suflet tânăr reuşeşte prin exemplul personal să atragă tineri către lumea speologiei, spune că „pentru a răsplăti cuminţenia aproape şcolară cu care am fost tratat, în partea de seminar a cursului am pus la cale o expediţie la Peştera Tăuşoare din M-ţii Rodnei, după încetarea cursurilor, iar în vacanţa mare din vară descoperirea prin cunoaştere a Peşterii Vântuluidin Defileul Crişului Repede, cea mai mare din cadastrul peşterilor cu o lungime totală de 50 km”.