Preşedintele PD-L, Emil Boc, va fi prezent la sfârşitul acestei săptămâni în judeţul Suceava, pentru a-şi lansa candidatura în faţa democrat-liberalilor din judeţ. Boc este aşteptat la Suceava în cursul zilei de sâmbătă, urmând să le prezinte membrilor PD-L din judeţ moţiunea cu care va candida pentru obţinerea unui nou mandat de lider al democrat-liberalilor, „România dreaptă, România puternică”. La întâlnirea cu membrii PD-L Suceava va veni şi secretarul executiv al partidului şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Din primele informaţii, pe lângă Elena Udrea, la Suceava ar putea veni şi mai mulţi miniştri ai Guvernului condus de Emil Boc.
Actualul lider al PD-L, Emil Boc, a depus la Comisia pentru pregătirea Convenţiei Naţionale a PD-L din 14 mai a.c. cererea de a candida pentru un nou mandat, însoţită de moţiunea „România dreaptă, România puternică”, precum şi de cele 35 de semnături necesare. Emil Boc a ajunsla sediul PD-L însoţit de Ioan Oltean şi de liderul democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, cel care a anunţat deja că îl susţine pe actualul preşedinte al partidului pentru un nou mandat. De altfel, Flutur se numără printre semnatarii moţiunii lui Emil Boc, cu care acesta vrea să obţină un nou mandat de preşedinte al PD-L.
Emil Boc îi va avea contracandidaţi pentru această funcţie pe actual secretar general al PD-L, Vasile Blaga, şi pe fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu.
(11 apr 2011, 22:20:47