În Duminica Floriilor, pe 17 aprilie, la Moldoviţa, va avea loc Festivalul Ouălor Încondeiate, ediţia a V-a. Festivalul cuprinde trei secţiuni, secţiunea ouă încondeiate (copii, adulţi), secţiunea artă tradiţională veche, la care participanţii se vor prezenta cu haine, icoane şi obiecte tradiţionale vechi şi secţiunea gastronomie, la care participanţii vor pregăti bucate tradiţionale de post şi preparate din peşte. Noutatea din acest an este că la secţiunea gastronomie, reprezentanţii pensiunilor participante îşi vor putea prezenta şi oferta turistică pentru sărbătorile de Paşte. Mugurel Balabasciuc, consilier personal al primarului Moldoviţei, Traian Ilieşi, ne-a spus că participanţii sunt rugaţi să se prezinte, în Duminica Floriilor, începând cu ora 10:00, la sala de sport a comunei, festivalul urmând să înceapă la ora 14:00. Pe perioada cât juriul va alege câştigătorii festivalului, la fiecare secţiune, vizitatorii se vor putea delecta cu un program artistic special. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Moldoviţa.