Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a ţinut să evidenţieze, într-o conferinţă de presă, efectele pozitive ale proiectului „Utilităţi şi mediu la standarde europene” iniţiat şi demarat de fosta administraţie PSD a Consiliului Judeţean, proiect care vizează investiţii în introducerea gazului metan şi construirea de centrale termice pe cogenerare în mai multe localităţi din judeţ.
Nechifor a dat exemplul municipiului Rădăuţi, acolo unde noua centrală termică se află în funcţiune şi unde preţul gigacaloriei a scăzut începând cu data de 1 aprilie. Rădăuţenii plătesc acum 153,77de lei pentru o gigacalorie, cu 40 de lei mai puţin decât înainte.
„Dacă în trecut preţul de producţie al energie termice era de 167,5 lei cu tot cu TVA, acum preţul este de 149,98 de lei. Cu tot cu transport, gigacaloria la Rădăuţi ajungea la un preţ total de 253 de lei, inclusiv TVA, iar de la 1 aprilie este de 236 de lei. O scădere de 17 lei pe gigacalorie. Având în vedere şi subvenţia pe care o primesc cei din Rădăuţi, preţul final pe care practic consumatorul îl plăteşte pentru o gigacalorie este de 153,77 de lei. Asta înseamnă că lunar rădăuţenii plătesc o factură mai mică cu circa 40 de lei, ceea ce în condiţiile economiei de astăzi, în condiţiile în care toate preţurile cresc, în condiţiile în care salariile sunt îngheţate sau au fost scăzute, înseamnă foarte mult. Înseamnă un număr important de pâini pe care rădăuţenii pot să le cumpere în plus faţă de ceilalţi locuitori din judeţ şi înseamnă, dacă vreţi, faptul că proiectul utilităţi şi mediu este un proiect care poate să aducă rezultate pozitive pentru populaţie”, a explicat preşedintele PSD Suceava.