Actorul şi scriitorul Dan Puric va fi prezent, la Suceava, sâmbătă, 9 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde va susţine, începând cu ora 13:00, o conferinţă despre martiri. Tema principală a conferinţei, organizată de Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava şi de Fundaţia „In Memoriam”, este suferinţa poporului român şi lungul şir de martiri pe care i-a dat de-a lungul istoriei.
Potrivit organizatorilor, la conferinţă intrarea publicului este gratuită, dar se va face doar pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Suceava (vizavi de Colegiul Naţional „Petru Rareş”). Directorul Fundaţiei „In Memoriam”, preotul paroh Viorel Ioan Vârlan, îi invită pe suceveni să vină în număr cât mai mare la acest eveniment cultural de excepţie, menţionând faptul că „este o conferinţă unică prin tema abordată, dar mai ales prin faptul că actorul Dan Puric susţine această conferinţă în afara Bucureştiului, în Bucovina, la solicitarea organizatorilor, şi în semn de preţuire pentru eforturile acestora de a cinsti memoria martirilor”.