O tânără din comuna Marginea a provocat un accident mortal de circulaţie, izbind în plin un motoscuterist, pe care susţine că nu l-a văzut în trafic.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, accidentul s-a petrecut, vineri seară, în jurul orei 19:15, pe DN 17A, în interiorul localităţii Marginea.
Viorica B., în vârstă de 19 ani, era la volanul unui autoturism Volkswagen şi s-a angajat în depăşirea unui autoturism care circula în faţa sa.
Când a pătruns pe contrasens, însă, în faţa maşinii tinerei a apărut brusc, susţine aceasta, un bărbat care circula din sens opus pe un motoscuter.
Impactul a fost unul deosebit de violent, motoscuteristul, Ioan N., în vârstă de 73 de ani, din comuna Suceviţa, fiind transportat la spital. Din nefericire, din cauza gravelor leziuni suferite, victima a decedat la scurt timp.
Potrivit poliţiei, Ioan N. nu purta cască de protecţie, îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante şi nu aprinsese la motoscuter lumina de întâlnire.