Mai multe primării din judeţul Suceava sunt nevoite să plătească anul acesta câteva zeci de miliarde de lei vechi pentru ratele la creditul contractat pentru proiectul „Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că începând de anul acesta se plătesc ratele pentru creditul contractat în vederea realizării proiectului „Utilităţi şi mediu”, primăriile de oraşe fiind cele care au probleme financiare cu asigurarea fondurilor.
Şeful administraţiei judeţene a făcut referire la oraşele în care au fost construite centrale termice pe cogenerare, sumele care urmează să fie plătite anul acesta fiind de 20 – 30 de miliarde de lei vechi pentru fiecare primărie.
„Primăriile încep să plătească ratele la credit şi nu au bani. Pentru a avea bani ar trebui să înceapă să producă agent termic, să-l vândă şi să-şi asigure astfel fonduri. Şi ei trebuie să-şi creeze acea entitate la primărie care să vândă căldura, să încaseze bani şi să plătească ratele”, a spus Flutur.
El a menţionat că cele mai mari rate le au Primăriile Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Gura Humorului şi Vatra Dornei.
(21 mar 2011, 01:05:58