Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PSD şi PNL, deputatul Cătălin Nechifor, respectiv Alexandru Băişanu, au semnat în cursul zilei de joi protocolul Uniunii Social Liberale pentru judeţul Suceava. Protocolul a fost semnat de Băişanu ca reprezentant al Alianţei de Centru Dreapta PNL – PC, la evenimentul de joi fiind prezent doar un singur reprezentant al conservatorilor, vicepreşedintele PC Suceava Gheorghe Băncescu. Semnarea protocolului s-a făcut într-o sală a Hotelului Continental, în care membrii PNL şi PSD abia au încăput pentru a asista la înfiinţarea USL în judeţul Suceava. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat senatori şi deputaţi ai PSD Suceava, precum şi primari din partea celor două formaţiuni politice.
Înainte de semnarea protocolului, cei doi lideri suceveni ai PSDşi PNL au anunţat că principalul obiectiv al USL în judeţul Suceava este câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean, a Primăriei Suceava şi a unui număr cât mai mare de primării.