Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, anchetează moartea unui bărbat din comuna Mălini, găsit decedat luni, în propria curte.
Mihai Cârjă, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit mort, luni, în jurul orei 14.50, chiar de către soţia acestuia, Ştefanica Cârjă.
„Cadavrul a fost găsit cu faţa în sus, având mai multe echimoze pe partea dreaptă a capului”, anunţa, marţi dimineaţă, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, precizând că anchetatorii vor stabili cauza morţii după efectuarea necropsiei cadavrului.
Legiştii, însă, nu au putut da, marţi după-amiază, la finalul necropsiei, un verdict clar.