În perioada 4 - 6 martie a.c., se desfăşoară la Ciocăneşti o nouă ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate.
În deschiderea manifestării este programat, la ora 16:00, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate din localitate, un simpozion dedicat oului încondeiat, tradiţiei plutăritului pe Valea Bistriţei Aurii, precum şi originalităţii instrumentelor muzicale vechi.
La întâlnirea cu genericul „Cartea bucovineană moştenire pentru urmaşi” vor fi invitate personalităţi ale vieţii culturale româneşti.
Ziua de 5 martie este închinată cinstirii costumului popular tradiţional, iar la Casa de Cultură din Ciocăneşti se va deschide expoziţia de ouă încondeiate şi va avea loc concursul de încondeiere a ouălor.
Nu vor lipsi folclorul precum şi o serie de surprize oferite de organizatori.
Un alt concurs, cel de gastronomie cu preparate de post, va preceda vestitul bal al festivalului, la care se va alege Regina Balului.
Duminică, 6 martie a.c., participanţii vor asista la Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în bisericile din Ciocăneşti şi Botoş, precum şi la mănăstirile din zonă.
Festivalul, care se realizează cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Centrului Cultural Bucovina, este susţinut de numeroşi sponsori.