Poliţiştii din Siret au fost mobilizaţi, timp de trei zile, la primele ore ale dimineţii, într-o acţiune de control în trafic în imediata apropiere a Vămii Siret, fiind verificate maşinile care intrau în ţară, dinspre Ucraina, în vederea identificării transporturilor ilicite de mărfuri.
Controlul s-a desfăşurat de sâmbăta trecută şi până luni, oameni ai legii de la Poliţia oraşului Siret, ajutaţi de colegi de la posturile comunale arondate, executând filtre totale începând cu ora 6.00.
Conform unui comunicat al poliţiei, au fost trase pe dreapta şi controlate 164 de autoturisme, totodată fiind legitimate şi verificate 215 persoane. Poliţia precizează că au fost aplicate 18 amenzi, în valoare de 18.000 de lei, unor persoane prinse cu mărfuri fără acte, sancţiunile contravenţionale fiind date în baza Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit.
Printre altele, oamenii legii au confiscat cutii de detergent, pastă de dinţi, tampoane, scutece pentru copii şi câteva zeci de pachete de ţigări, marfa fiind evaluată la suma de 12.300 de lei.
Cea mai mare cantitate de marfă a fost descoperită la un anume Dinu R., în vârstă de 20 de ani, cetăţean ucrainean, care introdusese în ţară 200 de cutii de detergent de jumătate de kilogram.