Aproximativ o sută de membri ai Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD Suceava au împărţit pe 1 Martie mărţişoare şi flori doamnelor şi domnişoarelor din municipiul Suceava. Tinerii social-democraţi au fost însoţiţi de liderul PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, preşedintele executiv Ovidiu Donţu şi alţi lideri locali.
„Chiar dacă iarna este atât de lungă, ne bucurăm de venirea primăverii calendaristice şi acest lucru este cel mai bine marcat prin simbolul primăverii, mărţişorul”, a spus vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Milici. El a spus că acţiunea tinerilor social-democraţi suceveni nu a fost doar un gest de a dărui mărţişoare doamnelor şi domnişoarelor din Suceava şi de a sărbători venirea primăverii, ci şi un gest pentru păstrarea tradiţiilor româneşti.