De Dragobete, în cantina Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” s-a desfăşurat activitatea „Dragobetele sărută fetele”, ocazie cu care elevii au cântat melodii de dragoste mai vechi şi au făcut o paradă de costume populare.
Elevii claselor de la profilul tehnician designer vestimentar şi tehnician industrie textilă au expus produse diferite realizate în cadrul orelor de instruire practică. „Aceste produse sunt realizate manual sau la maşinile de cusut existente în atelierul şcolii, din diferite materiale textile (feţe de masă, ornamente festive, mărţişoare, felicitări, cureluşe, huse de telefon etc.)”- ne-a spus profesoara Mariana Silvia Ţuca.
În cadrul proiectelor educative desfăşurate de membrii catedrei tehnice, “Talentul nu are limite” – coordonator prof. ing. dr. Mariana Silvia Ţuca şi “Artizanat şi artă tradiţională românească” – coordonator m.i. Geanina Stanciu, elevii realizează lunar activităţi prin care-şi exprimă talentul, creativitatea şi gustul spre rafinament. Sărbătoarea de Dragobete a fost un bun prilej de a expune o parte din munca lor.