Organizaţia Judeţeană Suceava a PSD a anunţat că, joi, a început acţiunea „Nu haina îl face pe om”, prin care doreşte ca prin colectă publică să strângă bani pentru a-i cumpăra un costum nou preşedintelui României, Traian Băsescu. Acţiunea se va derula până în data de 25 februarie, ora 12.00.
Vicepreşedintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost impresionat de declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, că ar vrea să aibă un salariu mai mare de 1.100 de euro pentru că nu are voie să aibă costum ros în coate, făcută în urmă cu câteva zile la postul public de televiziune. „Invităm la sediul PSD medicii cărora le-au fost tăiate salariile, profesorii care au fost umiliţi, mamele cărora li s-au tăiat indemnizaţiile de creştere a copiilor, pensionarii care trebuie să plătească CAS, tinerii şi toate categoriile nemulţumite, să doneze o sumă de maximum 2 lei pentru haina preşedintelui Băsescu. Vom face şi o cutie de colectă, ca o cutie a milei. Pe 25 februarie vom trimite costumul la Cotroceni prin curierat rapid, astfel încât acesta să ajungă la timp la domnul Traian Băsescu. Pe 26 februarie este congresul UDMR şi suntem absolut convinşi că până atunci domnul Traian Băsescu va roade în coate şi în genunchi trei sau mai mult costume, la negocieri. Tratăm această acţiune ca pe una foarte serioasă, deşi fondul este chiar tragic”, a declarat Milici.
Acesta a mai spus că ştie că în aceste zile preşedintele României poartă negocieri intense cu UDMR pentru rămânerea acestei formaţiuni la guvernare, alături de PDL şi UNPR. „Soarta acestei naţiuni depinde de congresul UDMR”, a spus vicepreşedintele PSD.
În ceea ce priveşte marca de costum pe care PSD Suceava o va alege pentru preşedinte, Milici a afirmat că va fi în funcţie de buget, dar şi-a exprimat convingerea că vor fi suficienţi suceveni care vor dona câte 2 lei astfel încât să poată face achiziţia de la firma preferată de Traian Băsescu pentru haine, Hugo Boss. Donaţia PSD pentru preşedinte se rezumă la haine, „de papuci o să ne ocupă mai târziu, papucii o să-i dea tot poporul”.