Organizaţia PNL din oraşul Liteni face un apel către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, să sprijine comunitatea prin repararea şi repunerea în funcţiune a podului peste râul Suceava, care face legătură între Liteni, pe de o parte, Roşcani şi Vercicani pe de alta, pod grav afectat de inundaţiile din vara anului trecut. „Locuitorii trebuie să ştie dacă mai pot cultiva anul acesta pe cele aproximativ 1000 de hectare de teren agricol, deoarece le este imposibil să facă un ocol de 60 kilometri prin Dolhasca pentru a ajunge la acel teren. Cei 1.280 de locuitori ai satului Roşcani trebuie să ştie dacă vor mai avea apă potabilă întrucât odată cu căderea podului reţeaua de apă este oprită”, a declarat preşedintele PNL Liteni, Constantin Ciubotaru. El a reamintit faptul că locuitorii nu beneficiază de servicii de urgenţă 112, de spital, farmacie şi gară CFR iar trecerea peste pod pietonal este din ce în ce mai riscantă deoarece prăbuşirea este iminentă. „Serviciul de maxi-taxi pe distanţa Fălticeni- Botoşani a fost anulat , iar elevii şi navetiştii au o viaţă foarte grea din cauza mijloacelor de transport. Conducerea primăriei , prin primar şi viceprimar ne tot amăgeşte că licitaţia s-a făcut şi lucrările la pod vor începe în curând , dar să tot fie vreo 6 luni de atunci”, a mai spus Ciubotaru.