Muzeul de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava prezintă, în intervalul 12 februarie - 12 martie a.c., expoziţia cu vânzare cu genericul „Cutia cu bijuterii - Darurile mării”.
Expoziţia, care se înscrie în programul manifestărilor de primăvară organizate de muzeul sucevean, etalează bijuterii şi podoabe confecţionate din materiale colectate din mările şi oceanele lumii (corali, perle, sidef).
Materialul expus este însoţit de texte şi fotografii care oferă informaţii detaliate, curiozităţi care captează interesul vizitatorilor.
Totodată, de la standul muzeului pot fi achiziţionate mărţişoare realizate din pietre semipreţioase şi ornamentale, bijuterii şi diverse obiecte decorative.
Programul de vizitare este: luni - orele 9:00 - 16:00; marţi - duminica - 9:00 - 17:00.