Revista „Jupânu’”, în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina şi Uniunea Artiştilor Fotografi din Bucovina, organizează miercuri, 9 februarie a.c., la ora 17:00, la Iulius Mall Suceava, vernisajul expoziţiei foto-grafice cu genericul „Jupânu’ pune punctul pe (e)I”.
Cu sloganul „Desenăm, fotografiem, comentăm”, fotojurnalista Oana Şlemco şi graficianul Mihai Pînzaru PIM etalează 50 de fotografii şi 50 de lucrări de grafică satirică prin care demonstrează că în... lumea jupânilor talentul nu poate fi amanetat şi nici supus vreunei moţiuni de cenzură.