Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost internat în secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava după ce a făcut un scandal monstru, distrugând cu un par o maşină şi continuând să fie violent şi la apariţia poliţiştilor.
Vineri seară, puţin după ora 19.00, poliţiştii din Moara au fost sesizaţi de un şofer că maşina i-a fost lovită de mai multe ori cu un par din lemn, fiind serios avariată. Păgubitul, Gheorghe P., în vârstă de 38 de ani, a relatat cum, în timp ce se afla pe DJ 209 C, în Moara, a tras pe dreapta pentru a remedia o defecţiune a maşinii, moment în care doi indivizi ce păreau a fi băuţi s-au luat de el fără nici un motiv. Bărbatul a reacţionat şi le-a cerut să plece, moment în care unul dintre agresori a luat un par din lemn şi a început să dea în maşina sa.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au încercat să aplaneze conflictul, însă individul care avea un par în mână, identificat ulterior în persoana lui Cătălin N., în vârstă de 38 de ani, din Drăgoieşti, a continuat să fie violent. La un moment dat, agenţii l-au imobilizat şi l-au încătuşat pe acesta, ducându-l la Spitalul Judeţean, de unde a fost transferat la Psihiatrie.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi ameninţare, prejudiciul produs maşinii fiind de aproximativ 2.000 de lei”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.