Mii de obiecte care au supravieţuit trecerii timpului, păstrându-şi frumuseţea, unele devenind chiar mai interesante, vor fi expuse în Iulius Mall Suceava, pe 5 şi 6 februarie 2011, într-o ediţie fără precedent a “Târgului Colecţionarilor”.
Peste 70 de participanţi din Bucureşti, Craiova, Brăila, Iaşi, Bacău, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ şi Suceava vor expune la parterul shopping mall-ului obiecte de colecţie, de la mobilier elegant, oroloage, tablouri, monede, stampe, timbre, publicaţii periodice, fotografii, podoabe vechi, argintărie, pocale, veselă, decoraţiuni, radiouri vechi, dar şi efecte şi însemne militare.
Veritabile obiecte de artă, exponatele pot reprezenta cadouri nu doar inedite, dar extrem de valoroase datorită nepreţuitei patine a timpului şi a poveştilor fascinante care le însoţesc de obicei.
“Târgul Colecţionarilor” a devenit un eveniment cu tradiţie în Iulius Mall Suceava, atrăgând colecţionari din toată ţara.