O maşină parcată pe raza municipiului Suceava a fost lăsată fără roţi peste noapte, ghinionistul proprietar găsindu-şi maşina pe butuci din lemn.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, vineri dimineaţă, în jurul orei 8:00, Ionuţ P., în vârstă de 30 de ani, din localitate, a sesizat poliţia despre faptul că, în noaptea precedentă, i-au fost demontate şi sustrase roţile dreapta (faţă şi spate), precum şi roata stânga spate, complet echipate, de la autoturismul proprietate, marca Opel Astra.
Maşina, explică poliţia, a fost găsită lăsată pe patru butuci din lemn, câte doi de fiecare parte, montaţi în zona pragului.
Roata din stânga faţă nu a fost sustrasă, însă cele patru prezoane erau desfăcute, semn că hoţii au fost nevoiţi să renunţe brusc şi nu au mai apucat să fure şi cea de-a patra roată.