Încă o casă de vacanţă din zona Câmpulung Moldovenesc a fost spartă de hoţi, după ce, de la începutul acestei luni, au fost comise cel puţin 12 astfel de furturi.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, vineri, 28 ianuarie a.c., Vasile M., în vârstă de 50 de ani, a reclamat că persoane necunoscute au pătruns în cabana situată pe strada Şandru din Câmpulung Moldovenesc, de unde au sustras mai multe bunuri.
Furtul, precizează poliţia, s-a petrecut în perioada 26-28 ianuarie a.c., iar hoţii au intrat în cabană prin forţarea tocului uşii de acces cu un corp ascuţit şi dur.
Din interiorul casei de vacanţă, se arată în comunicatul IPJ Suceava, au fost furate două perechi de coarne de cerb şi trei perechi de coarne de ţap, pe panoplii montate pe pereţii salonului, bunuri în valoare de 800 de lei.