Bicicletele mai multor săteni din comuna Vama au fost furate în ultima perioadă, iar poliţiştii au reuşit în urmă cu două zile să afle cine sunt cei care le-au sustras, fiind vorba de trei minori cu vârste cuprinse între 12, 14, respectiv 15 ani.
În dimineaţa zilei de marţi, în jurul orei 8:30, doi săteni din Vama s-au dus la postul de poliţie din comună şi au reclamat că, luni seară, persoane necunoscute le-au furat bicicletele din curtea caselor, prejudiciul fiind de circa 2200 de lei.
Agenţii postului de poliţie au reuşit să dea de urma bicicletelor şi, implicit, de urma celor care le-au sustras, fiind vorba de cei trei minori.
Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au aflat că cei trei mai furaseră alte patru biciclete, tot de la persoane din sat.
„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit reclamanţilor, iar suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.