Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a oferit, în data de 25 ianuarie a.c., post mortem, o diplomă de excelenţă studentei Sorina Ferari pentru curaj şi eroism în salvarea semenilor, până la sacrificiul suprem.
Sorina Ferari, în vârstă de 20 de ani, a murit în data de 20 ianuarie în municipiul Iaşi, într-un incendiu produs într-un club dintr-un complex studenţesc, în timp ce încerca să salveze o angajată a localului.
În semn de recunoştinţă pentru gestul său, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au mers la Biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil » din Gura Humorului, unde este depus trupul neînsufleţit al studentei, pentru a oferi familiei diploma de excelenţă.
De asemenea, a fost depusă o coroană de flori din partea inspectoratului şi s-a păstrat un moment de reculegere în memoria eroinei.
La solicitarea familiei, şase pompieri militari de la Garda de intervenţie Gura Humorului vor purta sicriul Sorinei Ferari pe ultimul drum, în data de 26 ianuarie a.c.