Preşedintele grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European, francezul Joseph Daul, a declarat, sâmbătă, la Sadova, că cei 27 de parlamentari francezi ai Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) din Parlamentul European vor vota pentru aderarea României la spaţiul Schengen, „asta dacă nu există lucruri foarte, foarte grave”. Daul a declarat, într-o conferinţă de presă, că în cadrul Uniunii Europene regulile sunt identice şi clare „pentru toată lumea”, iar în cazul aderării României la Schengen „UMP va vota cum votează PPE, fără discuţie”. „Regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Membrii UMP din PPE din Parlamentul European, care sunt 27, vor vota pentru aderarea României la Schengen. Franţa, ca şi Germania, pune întrebări. Preşedintele Băsescu a spus că are răspunsuri la întrebările care se pun. Am discutat şi am văzut că există răspunsuri chiar şi la problemele care se pun între România şi Bulgaria, asta în cazul în care se va decide separarea”, a arătat Joseph Daul.
Liderul popularilor europeni a mai spus că având în vedere că Partidul Democrat Liberal şi UMP, formaţiune care îl are ca preşedinte pe Nicolas Sarcozy, fac parte din aceeaşi familie politică, trebuie să discute toate aceste probleme. „Eu sunt aici ca să ajut la acest lucru. În acest moment se discută, încă se negociază şi trebuie găsită o soluţie ca să adere amândouă ţările, bineînţeles dacă nu există nişte lucruri foarte, foarte grave”, a mai spus europarlamentarul francez.
Joseph Daul, însoţit de purtătorul său de cuvânt, Antoine Ripoll şi de secretarul general al grupului PPE din Parlamentul European, Martin Kamp au venit într-o vizită de două zile în Bucovina, la invitaţia vicepreşedintelui PDL, Gheorghe Flutur. Sâmbătă, oaspeţii s-au întâlnit cu fermieri din zona de munte a judeţului Suceava, apoi au vizitat o fabrică de lapte şi o fermă din Sadova, construite cu fonduri europene, precum şi câteva obiective turistice.
Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 265 de membri.
(22 ian 2011, 17:05:17