Un număr mai mare de suceveni vor beneficia de anul acesta de apă caldă non-stop şi de servicii mai bune de termoficare, ca urmare a investiţiilor care vor fi făcute în modernizarea punctelor termice.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că în paralel cu demersurile de construire a unei noi centrale termice, dimensionată la necesităţile Sucevei, anul acesta vor fi alocate 110 miliarde de lei vechi pentru modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a energiei termice.
“Pentru 2011 avem prinsă o sumă consistentă pentru continuarea modernizării punctelor termice – 110 miliarde de lei vechi, din care 35 de miliarde le avem din creditul de obligaţiuni municipale, iar diferenţa sperăm să o atragem de la bugetul de stat. Anul trecut, Suceava a beneficiat de cea mai mare sumă din ţară- 80 de miliarde de lei vechi şi de aceea sper ca şi anul acesta să atragem o sumă consistentă, pentru că am fost primii din ţară care am depus proiecte”, a declarat Ion Lungu.
În ultimii şapte ani, Primăria Suceava a investit peste 15 milioane de euro în reţelele de transport şi distribuţie şi în modernizarea punctelor termice, din care la jumătate au fost făcute deja investiţiile necesare pentru ca populaţia să beneficieze de apă caldă non-stop.