Un grup de studenţi, membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România – Sucursala Suceava, au colindat luni redacţia „Monitorul de Suceava”. Tinerii au ales un program cu colinde vechi, tradiţionale din Bucovina, „O ce veste minunată”, „Legănelul lui Iisus”, „Noi în seara de Crăciun”, urmat de tradiţionalul „Mulţi ani trăiască!”. Vicepreşedinta Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România – Sucursala Suceava, Brînduşa Istratoaie, ne-a spus că începând de duminică, împreună cu alţi zece colegi, a pornit cu vestirea naşterii lui Hristos, prin intermediul colindelor. „Este un obicei atât de frumos, acesta de a merge cu colinda, obicei care nu trebuie pierdut. Am colindat mai întâi căminele studenţeşti, apoi decanatele, urmează şi alte instutuţii. ASCOR - Sucursala Suceava a participat şi la două concerte, în această lună. Am cântat într-un spectacolor oganizat în aula universităţii sucevene, dar şi la Casa de Cultură Suceava”, ne-a spus Brînduşa Istratoaie.