La Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava are loc, vineri, 3 decembrie a.c., la ora 17:30, deschiderea expoziţiei de fotografie “Peisaj Digital”.
La 30 de ani de la prima fotografie realizată, Mircea Petrariu prezintă o selecţie alcătuită din 34 de lucrări realizate în tehnica digitală, fotografii care ilustrează paleta largă a peisajului (industrial, lacustru, marin, montan etc.) imortalizată în toate anotimpurile.
Mircea Petrariu surprinde în lucrările sale provocările efemere ale naturii, pe care doreşte, prin intermediul obiectivului, să le împărtăşească şi altora spre a le oferi momente de relaxare.
În cea de-a doua sa expoziţie personală, autorul pledează fără cuvinte pentru frumuseţile naturii îndemnându-ne la ieşiri în aer liber indiferent de anotimp.